Consumat

Daca stai sa te gandesti ura ne face mai puternici, iti da sutul acela care te pune pe picioare, sutul acela care te impinge sa faci ultimul pas dinaintea croseului. Dar in acelasi timp te consuma, iti mananca nu numai din suflet dar si din structura psihica care de multe ori e subreda din start. Te face sa castigi lupta dar te lasa fara suflu ca sa mai castigi razboiul, ajungi sa te gandesti prea mult la ceea ce ai facut, si prea putin la ceea ce ai de facut. Iar un Goliat fara creier nu e nimic mai mult decat o bucata de carne pusa in bataia pustii. Desi nu pare, pentru mine ura deja e o boala, cronica as putea spune. Cuvinte aruncate in vant, vanatai pe pielea alba a sanatatii mintale, cicatrici repugnante... sunt doar cateva simptome ce acum ma fac sa regret ceea ce am fost, ca sa nu mai spun de frica ce o am fata de ce voi fi. E ca un drog, la inceput te face sa te simti atat de mare, iti da o forta inimaginabila, acea secunda de nebunie de care aveai nevoie de fiecare data cand nu erai destul de rapid. In final ajungi sa iti injectezi doze si supradoze de ura inconstient chiar in momentele in care nu ai fi avut nevoie de asa ceva. Devine incontrolabil, iar simplul gand ca nu iti poti controla propria ura devine leagan al furiei. Oare exista leac? Oare va mai exista un eu cand scap de ea?

If you're walking through hell keep walking, it's the only way to get out. (W. Churchill)