Momentul din zi

Era seara, era cald afara si inca simteam gustul de cafea pe limba. Aerul era parca dulce si ma facea sa vreau sa ma plimb la nesfarsit, fara ganduri, fara grija, fara mine. Un zambet senil pe fata, ochii goi si mersul lenes parca fara sens in lumea asta mica si nebuna. Gasesc o banca goala sub un bec ce palpaia galben pe alee, ma asez si in acelasi timp incercam sa-mi asez gandurile in cap, fara folos... fiecare pala de vand, fiecare sunet, fiecare nor mov ce fura cate putin din lumina ramasa ma ducea spre visare. Eram intr-o transa de copil, de om nebun. In acele momente nu exista nici timp nici spatiu, pana si banca disparuse, eram eu, 11 frunze galbene si 12 raze de lumina ce in 3 minute nu mai aveau sa vina. Eram un cretin senin in mijlocul orasului, debusolat dar fericit, fara motiv. M-am ridicat si am inceput sa fredonez ceva in gand, aveam capul atat de gol incat sunetul prindea ecou. Parca totul dansa pe ce fredonam eu. Nu-mi venea sa cred nici nu vrioam sa cred... defapt in acel moment nu cred ca puteam sa cred. Nu, nu fumasem nimic din cele ale ghiavolului deci nu dadusem in pacat, era doar momentul din zi in care si un cacat ar fi parut fermecat.